Poezii

Nu sunt mari lucrări literare, cîteva cîmpuri în schimb și-o limbă mare care se sprijină din cer peste ele.

1. La Operă

În parcul de lîngă Operă,

doi tineri pe-o bancă vopsită de curînd

stăteau îmbrăţişaţi

şi făceau umbră la pămînt.

Ce face mai mult,

îmbrăţişarea, umbra

sau că cei doi acum nu mai sunt?

2. În câmp vine o sfințire

4. Iubirea-i cît un munte

De`ai fi trimis armata de ingeri
sa`mi spuna ca oarecum Tu m`ai iubi
ti`as fi ascuns armata in dulap
si `apoi as fi dai focului dulapul
ca ingerii sa stie simta viteza de`a veni
neinvitati la cina.

Si poate te`ai fi gandit
sa imi trimiti prieteni
cu zambete, cu patos,
cu urme fericite
de cat de drag le esti.
iti spun acum
ca pumnul, innorarea
si spatele durerii
i`ar fi pe ei primit

Dar Tu,
al carui nume nu`L indraznesc
a scrie
ai fost de dinaintea mea
mai tare
si tot de dinaintea mea
ti`ai trimis Fiul,
necunoscut de aceste nebun
ce sunt
Stiai si tu, si stii,
si El tot stie
ca nimeni pentru nimeni
din dragoste nu moare.

Iubirea`i nu doar maini,
picioare, incolaciri,
cuvinte calde,
nu`i numa`alb,
nu`i numa` impliniri.
Iubirea`i maine stralucit
in negura de azi.

Iubirea`i rosu, cuie,
pierdere de sine
de dragul unui nebun
pentru ca`n omul-punte
dintre cer si adancul de aici
iubirea`i moartea dracilor
iubirea`i cat un munte.

5. La piciorul podului

Eram, tu un picior de pod

iar eu eram o sîrmă lungă de la un capăt al podului la celălalt,

pe sub balustradă

şi cînd soarele încinge asfaltul, mă întindeam pînă la pleoapa ta.

Lumea nu ne vedea pe niciunul, niciodată

chiar dacă toţi ştiau că existăm,

tu, adînc zdrobită sub pămînt jumătate

cu ochii acoperiţi de şuruburi şi brîul de ape.

Eram noi doi, nişte beton cu fier şi-o sîrmă care se juca cu rugina,

dar fără noi, podul cădea,

nu îl trecea nici nunta, nici sandaua, nici maşina.

În fiecare toamnă cînd ploua şi venea viitura

peste sîni te loveau buşteni şi scînduri prăbuşite din alte poduri, poduri de casă,

iar sîni tăi îi împingeau la vale.

Din cînd în cînd venea şi cîte o maşină, iar oamenii se ţineau de sîrmă şi de balustradă

aplecaţi de li se vedeau dinţii reflectîndu-se în apă.

Oamenii ştiau că noi existăm, dar oamenii nu erau poduri,

iar podurile fuseseră oameni sau se credeau oameni.

6. Ploaie Urbană

Am împărțit orașul în cîteva cutii cu nisip

pe care niște copii preșcolari să le umple cu mașinute și lopeți colorate de plastic,

dar înainte de după-masa de duminică în care oamenii foarte mari

purtau copii în hamace către orașele-cutii de nisip

a început o furtună.

Copacii s-au răsculat pe pămînt și cerul s-a răsculat peste copaci.

De la cel mai de sus satelit pînă la cel mai din adînc demon

o cădere de smaralde minuscule a umplut aerul pe care oamenii mici îl respirau.

Smaralde care le intrau prin haine și le ieșeau prin frunte.

Smaralde mici și jucăușe care le intrau în nas și nu mai ieșeau.

Așa au murit oamenii mici sufocați de furtună.

Casele s-au răsculat împotriva animalelor de casă și le-au aruncat pe pridvoare.

Furtuna le-a împins în pereți și una în alta

pînă cînd pisicile și cîinii au devenit culori vii și decoruri lipite de beton.

Un papagal marocan s-a lipit de un geam și a devenit vitraliu.

Apoi, noi care priveam jocul de teatru ne-am culcat.

Ne-am trezit a doua zi, era duminică și după-masă ne-am dus copiii în parc

să umple cutiuțele de nisip cu mașini și lopeți colorate.

7. Frumusețea e un act al nebuniei

Ești atît de frumoasă încât oamenii pot înnebuni.

Luminile tale împărățind peste ei

îi pot transforma pe bătrîni în antene de radio cu tranzistori

care legate cu sîrmă de cupru de bolta de vie

prind de sub aeroplane

vorbe împărțite în garsoniere de pe cealaltă parte a Pămîntului.

Încercînd să te cunoască,

în cumințenia lor nefirească,

oamenii pot înnebuni călcînd peste flori

către floarea care crește frumoasă în mijlocul lanului de stele.

8. Atac la  Polul Sud

În noapte aceasta, care atît de primitiv ne stă în față

sub luna foarte pătrată și plină de pisici,

în casa cu pereți reci și geamuri moi ca plăcinta cu mere

vom cuceri polul sud și-ntreaga populație de lei de mare și morse.

Ne vom pregăti de drumul lung ungîndu-ne trupurile cu untură de balene

pentru ca în apă balenele să ne recunoască

și să ne poarte rapid înapoi, printre ghețurile vii,

cînd vom fugi cu statuia primei femei înghețate la un pol.

Hainele ar trebui să ne devină copii

să ne asculte fiecare gînd, să ne recunoască firele de păr

cînd vor lăsa urme-n zăpadă, cînd părul nu va vrea să plîngă.

Armele noastre să fie unse toate și gata de pocnit

gata de-mpuns, gata de scormonit zăpada

acolo unde sîngele ascunde și mai mult sînge

iar unde și mai mult sînge ascunde carne din carnea noastră.

Unul din noi, cel mai mic fiu al mamelor voastre,

va sta de pază lîngă cartea de povești

în care vom ataca pînă la ultimul din noi.

9.Cina cea de Taină Acră

Pîinea mea o rup în bucăți

și bucățile le punem lîngă foc,

la vîrful picioarelor noastre obosite de drum și murdare de praf.

Să se încălzească pîinea

și cînd o vom despica cu măselele

să ne amintească de Cina cea de Taină

pentru că în loc de vin

fom folosi zeama de la strugurii încă necopți

ce ne face să ne strîmbăm ca un rechin cu cap de ciocan,

ne strepezește dinții, ne mută mutra la ceafă.

Ah, cina cea de taină acră!

Cu drumul ne vom împăca mîine dimineață

După ce vom strînge roua de pe bocancii de armată

Într-un bocanc cu gaură la degete

și vom încerca să ne spălăm

la această chiuvetă improvizată.

Mîine seară cînd ne vom opri din nou,

Vom lua iar cina cea de taină ca niște călugări credincioși

Poate că mîine seară cu nisip și cu sudoare.

10.Declarație (17.10.07)

o tu nebun al constiintei
ce te`ai impiedicat la mine in cerc, in batatura
sa te alung? sa`ti dau o inghititura?
sa mi te fac stapan?
sa bem un ceai ?
cu tine sa raman ?
sa desenam in ras o seara?
eu de te`as pierde
as scrie pe asfalt ca boala
ca boala lipsei tale
imi deseneaza linii,
imi pune praf de acru`n soare

viata mea prietene
se leaga`n ameteli de tine
nu`ti amagi intamplarea
spre noi un alt nebun eu vad ca vine.

11. Cantarea Celor Trei Frunze Patetice (24.10.07)

Zacea ca intr`o gaura de biliard
o frunza cazuta din copaci.
In gaura ce vorba ta o creeaza
de fiecare data cand rastita inspre mine
directionezi podoabe dureroase ce ar trebui sa ma intareasca

A doua frunza
Zacea ca portofelul pe birou.
Atunci cand gol simt trebuie umplut.
De parca`s eu atunci cand te astept sa ma umpli
Primind podoabe dureroase
sin inspre tine iar formez un scut

A treia frunza
cea mai ratata dintre toate
nici nu mai stie de ce zace
Unde zace, sau cu ce se aseamana cand zace
Te stie asa cum esti
si precum toti pateticii copaci ce o inconjoara
canta ca nu vrea sa te schimbi
patetica mea frunza usoara.

12. Mîna de pe inima mea (26.10.07)

Cine e mana ce se odihneste peste inima mea ?

Cine e Regele, Omul, Fiul, Mielul si Leul la un loc ?

Cine e Inceput si Sfarsit ? cel fara glas si cel ce tuna ?

Cine desparte marea prin toiagul lui Moise ?

Cine in plasa pestii aduna ?

Cine e duhul care ma acopera ?

Cine e visul pe care ziua il visez ?

Cine e galaxia universului meu ?

Cine e cel ce ma invata sa scriu

si totusi nu pot sa il desenez ?

Cine e domnul unei noi imparatii ?

Imparatia vamesilor, curvelor, a hotilor ?

Cine primeste nebunii ?

Cine e cel ce scrie noaptea, ziua,

Si despre care unele altora isi susotesc ?

Cui canta bunica „aleluia” ?

Cine e cel ce vad cand ma trezesc ?

Ma infioara gandul ca nu-l cunosc indeajus,

Ca zace in mine de-o vreme

Dar nu ma conduce indeajuns

Ma infioara gandul ca ma invata sa iubesc

Si totusi El duce lipsa de dragoste din partea mea.

Cel mai inalte munte al lumii, golgota.

Locul in care mortul de pe cruce mi-a spus ca traiesc.

13. Sughițul (30.10.07)

Tu probabil te`ai nascut
din sughitul obosit al luceafarului de dimineata
al unei dimineti de duminica de mai
Zeus te`a sarutat pe frunte cand a vazut ca prinzi contur
si a aprins o lumanare
in cinstea a ceea ce el numea “frumusete”

o sa plantez imaginea ta intr`un moment de fericire
intr`un sambure de mar
si apoi o sa plantez samburele pe fiecare margine de sosea
si in fiecare livada
ca sa ai destule frunze cu mirosul tau a fericire
pentru zilele si clipele in care uiti
ca zambetele nu sunt ale tale

pana la urma asta e tot ce conteaza,
surasul tau care opreste vanturi de nisip
si ochiul tau stang pe care l`am luat in nestiinta
infumurarea`n`care`l vreau si pe cel drept
sa`mi pun samanta`n ochii mei
sa pot sa stau ca tine, tot mai drept

si uite asa fac mii de kilometri
peste soare
doar tu esti cea care nu doare.

14. Rosu din canapele (30.10.07)

Eu si prietenii mei
stam intinsi pe canapele
si ne fumam viitorul.

Sub nori de cunostinta, de har si adevar
suntem doar noi,
rosul din canapele
si fumul ce`l descopar.

Descoperim greselile si gumele din par,
descoperim ca grifu de chitara`i vechi,
descoperim ca noi
descoperim cand suntem impreuna.

Descoperim ca Dumnezeu e unul
si nimeni nu mai e ca noi
cand noi suntem cu El.

Sa nu gresim,
sa nu ne turtim nasurile de geam.
Stam toti intinsi pe canapele,
cu ei descopar visul ce il am.

15. Nepreţuiri (01.11.07)

Nepretuita pielea ta
sub care Lumina a pictat
sange si mii de stele
ti`a lipit pe ochi
sa nu te ratacesti, sa nu iti fie frig
sa fii nepretuita
si mare sa fii, iar eu sa fiu mic

Nepretuita inima ta
pictata de nebuni
ca inima de sfanta
cu aura peretilor de catedrala

Nepretuita e tacerea
ce`o reversi cand ma privesti.
Amurgul nostru beat de`acum
sa nu mai vina.
Nepretuita, draga.Stralucesti.

Nepretuite ti`s amintirile
si aprinderile cand mi te apropii.

16. Bucuria unui psalm (02.11.07)

Sa`mi dai o galeata de tacere
Un munte fericit
Si intre nuci si stele.Bete.
Sa`mi fii mireasa`n nesfarsit.

Cum iti staruie fericirea pe tample si pe ochi
si iz de fir de par din soare
sta copt la radacina ta.
Mirosi a ploaie aurita de lumina.
Aici nu`i nimeni ce te vede
dar tu pe toti ii vezi,
Cum se invart
si tin toamna de poale sa nu vina.

Intarziat.
se inchide luna in cutia de cutii.
cad psalmi
ca un sarut pe umerii tai.
Se bucura psalmii in linistea lor.

17. Un nufăr în plămîni (04.11.07)

Motto: “…A murit Chloe…”

Doi nori probabil se sarutau
cand tu erai copila
si de la ei
ai invatat sa tremuri in sarut.

Spuneai sa`ti spun
ceva
si impreuna ne miram
de cat e de verde banca

Azi patinam.
Azi Nicolas face mancare.
Azi o sa`ti cumpar o rochie galbena
Azi cautam covorul intins in hol sub soare.

Dar intro`zi o sa te doara pieptul.

Soricel, soricel, de ce te`ai urcat
pe clanta de la usa?
in cautarea carui soare amnezic
adormi gandind la papusa?

Se strange camera si tu nu stii.
covorul creste ca o oaie.
pianul nostru e intr`o gradinita de copii

Scara se pierde`n strada
sunt treptele ude
iar controlorul de tramvai
ar vrea sa fure
ghilotinele din geam
scrisorile ce mi le`am scris
cand eram mic.

lalele, trandafiri, cale
roze, ,mov, albe,
rosii, carne si uscate
pierdute in betia inghesuielii.

Te doare pieptul.
Tusesti petale si crezi ca nu vad.
Visezi in verde. Traiesti in mat.

Peste parau e`o punte
pe care striga pustani prostii.
Tu treci purtata pe brate de tineri
Iar soricelul priveste pana vineri.

18. Tu încă ești printre ei

Ca o febră te reverși peste oasele și carnea mea,

ca un torent închis la culoare și vîrtos în mișcare

peste case cu geamuri și uși larg deschise,

peste milioanele de oameni care locuiesc în trupul meu.

Și atunci cînd răpuși, întinși pe iarba sufletului meu,

oamenii încep să își dea duhul unul celuilalt

te repezi cu puterea carelor de luptă peste mintea și fața mea.

Tu încă ești printre ei.

Ca un litru de miere pus peste o rană de mărimea unei căni,

îmi întărești oasele și carnea,

îmi ridici oamenii din amorțeală.

Tu încă ești printre ei.

19. Marea și întortocheata evadare

Cum s-a întâmplat într-o dimineață răcoroasă

Cînd eu încercam să învăț note de chitară

În timp ce te așteptam să ieși din baie

și împreună să ne pierdem hulpavi printre farfurii

cu furculițele și lingurițe ca arme,

cu ceaiul aburind ca ceața care se ridică uneori de pe ape.

S-a întâmplat că eu nu puteam ieși din carte

Pentru că paginile erau prea groase

și rîndurile mele mult prea mici, prea scufundate.

Ploua și mustața mea creștea haotic.

Am auzit de sub pernă cum poștașul care aducea corespondența

A trecut fără să se oprească pe lîngă ușa noastră

și apa caldă nu a venit nici ea.

În salturi treceau autobuzele de casa noastră,

O casă din care ieșeai într-o curte mică cu boltă de struguri

care împrăștiau un parfum discret,

un parfum care ne inunda dimineața farfuriile și bucătăria.

Dar în dimineața aceea am scăpat untul pe jos

și tu nu ai ieșit din baie.

O farfurie a crăpat uitată în cuptorul cu microunde

și eu nu am ieșit dintre foi.

Autobuzele și poștașul ne-au evitat

și niciunul din noi nu s-a întristat.

Eu nu ieșeam dintre foi,

Tu nu ieșeai din baie.

Unde suntem?

20. Hristos așteptînd

Barba îi creşte în linişte,

aud cum se îndoaie firele de păr sub mână,

când după aplauze

îşi prinde obrajii albi în mâinile bătute de ani

întinde pielea, întinde urechile, aruncă părul în dezmăţ

şi cad înapoi,

într-o cădere incredibil de umană care mângâie aerul.

Umbra lui creşte şi înverzeşte tufe,

pot să îl iubesc dar iubirea cu vorbe e alunecoasă şi plină de lanţuri.

În umbra lui cresc tufe pline de viaţă,

şi umbra lui se întinde cât lumina peste ape

a unui felinar pe care îl agăţi de coama unei pagode.

Lumea îi invadează ochii

cum un muşuroi de furnici invadează colţul planetei Pământ.

Aud în suflet prin apele cu lumină,

e Hristos aşteptând.

21. Coloana sonoră

Coloana sonoră a acestei zile

conţine sunetul produs de marşul unui muşuroi de furnici

care se întorc în fanfară cu un pumn de bobiţe de zahăr

furat de pe tava cu muşuroaie de ceai, cu muşuroaie de dragostea pe care o ai.

Surle şi trâmbiţe, această muzică din sufletul sufletulelor sufletelor noastre,

Aceste căderi de zăpadă, această lume albă,

Această poezie mută, acest sărut care te-ajută.

22. A treia naștere

Din gînd am să mă nasc planetă,

a treia naștere din nou, al treilea ecuson, a treia baghetă.

În jur nu e nimic decît o spumă ca o plasă de păianjen

din care se aud uneori sunetele alunecării,

liniștea, ochiul.

Din cînd în cînd a treia naștere a mea e precedată de sunetul ochiului

învârtindu-se în orbită, rostogolindu-se, făcînd o gălăgie soră.

După nașterea mea voi da drumul păsărilor călătoare de noapte,

păsări care poartă pe umeri greutățile celor născuți a treia oară

dar înaintea mea, cu mult după ce dragostea de semeni a început să are pămîntul.

Păsările de noapte se vor prăbuși, păsările de noapte vor reuși,

vor reuși să mă nască a treia oara din tremurului ochiului orb de sine,

din aurul, din mine.

23. Ochi nemuritori

Într-o lume eram eu, cu ochii albi și praf de talc pe mîini, orb.

Purtam în geantă o umbrelă cu mîner alb

pe care o foloseam să trec strada

în zilele în care mă simțeam atît de curajos să ies din casă.

Într-o lume eram eu orb

și alături de mine erau toate lucrurile pe care le are un orb

și cu toate acestea lucruri de care are nevoie el tot nu poate vedea.

În altă lume era  ea, ca un zeu hindus

avea treisprezece ochi și șapte mîini, 2 inimi și mîinile frumoase

cu degete subțiri și pielea moale.

Atît de moale încât zgomotele lumii ei se opreau în piele.

Era o lume în care, oricum, orice zgomot era sublim și catifelat.

Ea nu avea nevoie de nimic, îi era destulă ei înșiși și cîinelui de care avea grijă.

Era era prea reală, prea bună pentru lumea mea.

Apoi s-au întâlnit aceste două lumi.

dacă nu știți, lumile călătoresc în timp, înainte și în spațiu la dreapta.

Lumea mea pornise pe urma unor urși polari de colivie

iar lumea ei pornise pe marginea unui rîu

în căutarea unor curcubee care din cînd în cînd rămîneau rătăcite prin iarba deasă

a drumurilor dintre lumi.

Cînd a început furtuna de seară, scurtă și goală

ne-am adăpostit amîndoi sub rădăcinile unui corcoduș care creștea cu fruzele în pămînt.

Ea care putea să vadă, a văzut corcodușul invers,

eu care nu puteam să văd am pipăit și am crezut că e vorba de un felinar.

A fost primul semn că ne-am obișnuit unul cu altul.

Apoi lumile noastre au făcut schimb de clanțe de geam

și de spray pentru curățat praful de pe mobilă care se pune cînd mergi mult pe jos.

A fost al doilea semn că ne obișnuim unul cu altul.

Într-o zi din luna în care bărbații cumpără mai multe flori femeilor, martie,

un ochi din cei treisprezece pe care îi avea,

a venit și s-a așezat în una din orbitele ochilor pe care nu îi aveam,

apoi a mai venit un ochi și împreună așezați în orbite

au început să mă vadă, au început să o vadă.

Ochi nemuritori, țineți-mă bine, țineți-mă de mînă.

24. Poşta post-mortem

Sunt atît de curios ce se va întampla după moarte

încât îmi verific în fiecare zi cutia poștală

în căutarea unei scrisori de la cei de dincolo

și în fiecare zi îi scriu bunicului meu,

mort de tuberculoză ca un sfînt.

Singurele scrisori primite sunt retururi,

”adresă inexistentă”.

Poate că asta e și dincolo de moarte,

un oficiu poștal care ne returnează scrisorile.

Orice ar fi acolo cu siguranță nimeni nu se simte ca acasă.

25.  În  burţile de sticlă

Ce bine ne era în burțile de sticlă,
pe care adunate, rotund le sărutam.
Burțile, strânse de mame pe sub pântec,
stingeau lumina, udau trotuare,
la icoane zâmbeau.

În burțile de sticlă stăteam atenți,
din când în când luptam.
Mamele învățau cu noi în burți,
să cânte la pian.

Pe foc, sub foc, prin foc,
noi ne nășteam cu buze prinse de cuvinte,
izbeam cu burțile de sticlă de pereți.
Ce bine ne era în burțile de sticlă,
și mame și fete și băieți.

26. Umbra unor camarazi de arme

Eu sunt poetul camarazilor mei de război.

Aceşti camarazi care luptă

pentru o cauză neatinsă şi nevăzută.

O cauză ca o ploaie de meteoriţi sau ca vîntul.

La mine vine fiecare cu răul său, cu binele

cu tot ce vor sa facă şi nu au făcut niciodată.

În mine se adună, precum într-un preot,

ca la descoperirea unui nou continent

păcate şi bocanci, sudoare şi poze cu fraţi.

Niciunul însă nu vine cu dragostea lui,

niciunul nu îşi aduce norocul, puful din sîn.

Dragostea, stîlp în noroiul din tranşee.

Eu sunt atît de plin de ei,

atît de mult şi bine împărţit.

Carnea mea parcelată pentru sufletele lor,

suflete pe care ei nu le cunosc,

încât într-o zi m-am refugiat într-o umbră

pe care de-atunci o trag după mine

şi pe care nu o mai consider umbra unui poet

ci singura umbră a unor camarazi de arme.

27. Atîţia ani sub apă

Atîţia ani sub apă,

atît de multe lucruri trecute peste mine, prin mine.

cînd dormeam.

Atîţia ani sub apă am stat,

atîţia ani ascuns într-un ocean.

Atîţia ani sub apă,

sub un pătrat imens prin care mă puteam mişca.

Atîţia ani căzut şi ridicat din plasă,

atîţia ani în joc fără să pot trişa.

Atîţia ani sub apă

în aşteptarea unui mal care se surpă,

în aşteptarea unei păsări înnecate,

unui război care să-mi dea corăbii scufundate.

Atîţia ani sub apă.

Nimic feroce nu s-a întâmplat.

Doar barba mi-a crescut. E verde.

Picioarele, culoare şi motoare de nisip,

urechile acum sunt peşteri pentru peşti.

atîta dragoste ascunsă într-un plic.

28. Nervi de seară

Nervi de seară, pe la zece fără cinci
cînd tu te faci că vrei să mănînci,
cînd hainele şuşotesc pe podele,
cînd apa a îngheţat în cişmele.

Ţi-ai pus în gînd
să mi te scoţi din gînd,
să pictezi becuri arse că zîmbesc.
De mic mi-am pus în gînd să nu mai cresc.

Scot revolverul, tu scoţi un geamăt
apuci să zîmbeşti.

Apuc mîţa de pielea de pe cap,
nimic nu dăinuieşte veşnic
îmi spui cu puiu-n dinţi că sunt patetic.

Scot arbaleta, copil bezmetic.

Nervi pe la cinci dimineaţa,
cînd stai tu cu faţa
spre mine si ma binecuvantezi.
în nervi nici tu nu mai crezi.

29. Ziua scuturilor sparte

Azi e ziua în care scuturile se sparg,                                                                                                                                                                       ziua în care toţi ne tăiem pletele
şi încingem ultima beţie,
printre corturi,
la lumina focului ce-l poartă fiecare în el.

Azi, întunericul e mai gol ca niciodată.
De dragul dragului cu toţi luptăm,
ne pierdem numărul de paşi şi răsuflări.

Taiaţi-vă fiecare un deget,
ochiti către ochi şi împingeţi.

Pămîntul niciodată n-a încălzit
cum încălzeşte acum.
Ce moale ţi-e privirea, ce gînduri calde îţi zbor.

O văd pe Rossie Cotton cum dansează în Shire,
văd rîul de vin şi de brandy.
Avea funde în păr şi doar pe ea aş fi ales-o
dacă vreodată aş fi vrut să mă însor.

Ah, azi e ziua fierului de carne,
e ziua cărnii mîngâiate de fier.
E ziua scuturilor sparte,
ziua suliţelor întinse spre cer.

30. Antipoezie

Tuturor ne iese fum din ochi

ca din niște coșuri imense de metal la care nimeni nu poate ajunge.

În suflete

oameni minusculi construiesc prefabricate sau rafinează petrol.

Venele noastre

au devenit fără să știm turnătorii imense de oțel.

31. Umbra unor camarazi de arme

Eu sunt poetul camarazilor mei de război.

Aceşti camarazi care luptă

pentru o cauză neatinsă şi nevăzută.

O cauză ca o ploaie de meteoriţi sau ca vîntul.

La mine vine fiecare cu răul său, cu binele

cu tot ce vor sa facă şi nu au făcut niciodată.

În mine se adună, precum într-un preot,

ca la descoperirea unui nou continent

păcate şi bocanci, sudoare şi poze cu fraţi.

Niciunul însă nu vine cu dragostea lui,

niciunul nu îşi aduce norocul, puful din sîn.

Dragostea, stîlp în noroiul din tranşee.

Eu sunt atît de plin de ei,

atît de mult şi bine împărţit.

Carnea mea parcelată pentru sufletele lor,

suflete pe care ei nu le cunosc,

încât într-o zi m-am refugiat într-o umbră

pe care de-atunci o trag după mine

şi pe care nu o mai consider umbra unui poet

ci singura umbră a unor camarazi de arme.

32. Singuratate urbana

Stau singur în zăpadă şi aştept.
Mi se retrag tramvaiele în piept.
Privesc în faţă drumul strîmt dar drept.
Văd omul care face să pricep.

Nu mă mai strigă nimeni după nume.
Se-aude clar, nu se aude nimic.
Eu sunt aici, încă pătrat înconjurat de spume.
Sunt printre oameni, omul cel mai mic.

Stau singur în zăpadă şi m-ascund.
În loc de sîni am două ţepe care-mpung.
Şi-n loc de ochi am două pietre punct
Dar două pietre sunt prea mult.

Share/Save