Sunt tânăr, doamnă, tânăr !

Poezie: Ninge din cornul unui capricorn

Gabi Macovei — Mon, 08 Feb 2010 15:25:42 +0000

Ninge din cornul unui capricorn bolnav de viteză.

Îl văd cum se trudeşte, se învârte puternic,

picioarele-i cu copite încinse,

picioarele cu copite şi vrejuri uscate agăţate-ntre coarne.

Capricornul aleargă fără oprire.

Urma copitelor sale e ca un râu de lapte

care uneşte Pământul cu Luna,

Luna cu stelele şi stele cu fiecare ţară.

O plasă de păianjen, o plasă de lapte

din ale cărui găleţi beau oamenii şi apoi mor în pace.

Capricorn strălucitor, animal solitar printre nori,

cu coarne deosebit de reci, cu ochi răbdători,

cu pas transparent.

Capricorn strălucitor, tinereţea mea.

Share/Save

Notă de jurnal: Pîrtia, Lama, București

Gabi Macovei — Sun, 07 Feb 2010 18:09:42 +0000

Am primit cu indiferență vestea că voi avea o după-masă de duminică liberă. Aveam să mi-o păstrez liberă indiferent de celelalte idei, deci persoane și hotărîrile lor. Am mîncat și am citit, am ascultat muzică și m-am jucat, am vorbit la telefon și am urmărit mișcările de dezăpezire care aveau loc în curte dar undeva în jurul orei 1400, am hotărît că trebuie să urc la cota decisivă a zilei și să atac dealul din Tineretului cu placa. Am tras mult de mine, am tras de pantaloni, am tras de izmene(Da! Bărbați! Purtați izmene!) și am pornit către centrul orașului. Eu stau aici(Zoom out, e Șoseaua Chitilei), asta înseamnă că de aici pînă acolo pot să citesc o carte întreagă sau pot să învăț un curs pentru examenul de marți. Prima lecție a zilei a fost că zăpada de la geam nu e tot una cu zăpada de pe șosele. Căderile de zapădă de pe șosele cîștigă detașat la viteză de coborîre, randament și viteza vîntului. E trist să ieși singur cu placa dar mizam pe faptul că voi găsi cîțiva rideri cu care să mă simt bine pe Tineretului. Erau cinci. Înfruntau cu stoicism vîntul care bătea în vîrful ăla de deal fără milă, bătea de parcă voia să dărîme blocurile de la Eroii Revoluției. Știe cineva dacă s-a raportat vreo implozie de bloc în zona respectivă?
Partea frumoasă cînd sunt puțini rideri e că e loc pentru toți, de cîte ori vrea fiecare. Eu am vrut de vreo 20 de ori și de vreo 15 ori pe kicker. Zic eu că pentru prima dată pe kicker m-am descurcat admirabil(între noi fie vorba, am dat și un nose-grab, dar lejer). A fost magnific! În timp ce plecam am dat de niște copii drăguți cu care m-am tăvălit prin zăpadă cum nu m-am tăvălit toată iarna la un loc( credits go to Oana&Sandra și echipa Let`s do it, Romania!).

După ce am coborît din tramvai am pornit pe jos, pe marginea șoselei, către strada mea. Asta pentru că trotuarele erau imposibil de folosit, toată zăpada de pe șosea era aruncată acolo. Mergeam pe partea stîngă a șoselei cu vîntul în față și capul aplecat, din cînd în cînd ridicam privirea să văd ce apare, mașinile circulau aproape de mijlocul șoselei, cît mai departe de ”trotuare”. Traficul era oricum foarte lejer. La un moment dat, am ridicat capul și am văzut în fața mea un utilaj de dezăpezire cunoscut în termeni populari ca lamă.(să tot fi fost vreo 10 metri între mine și ea dar ce contează?) Lamele de obicei merg foarte repede și aruncă multă zapadă, cum era și cazul celei de față. Singura problemă e că lama nu a vrut să mă ocolească nici să claxoneze, deci nu a vrut să mă avertizeze. Am sărit în zăpada din stînga în timp ce lama arunca un val de cod roșu de zăpadă peste mine. Viu deci! Am reușit! Să mulțumesc pe această cale Administrației Domeniului Public și Primăriei Sectorului 1 pentru că au înființat trotuarele care salvează vieți. În alți termeni, am avut o duminică fantastică, fantastique!

Share/Save

Pentru că sunt tînăr

Gabi Macovei — Sun, 07 Feb 2010 12:40:15 +0000

Nu mi-am făcut niciodată griji că voi îmbătrîni iar din cînd în cînd a apărut cîte o melodie, carte sau poezie care să îmi amintească faptul că drumul pe care am pornit e un drum bun.

Share/Save

O lansare cu linkuri

Gabi Macovei — Sat, 06 Feb 2010 20:50:10 +0000

Vineri seară a avut loc o relansare a antologiei “Iubirea e pe 14 februarie”. De data aceasta a fost ceva special, în faţa şemineului, la etaj, în Shelter Pub (strada Şelari nr 17, lângă Suburbia). Invitaţii serii au fost: Ioan Es Pop(care şi-a anunţat lipsa printr-un email trimis cu 2 ore înainte de eveniment), Marius Ianuş, Octavian Soviany, Livia Roşca, Claudiu Komartin, Mugur Grosu şi Gelu Vlaşin, iar întâlnirea a fost moderată de Dragoş C. Butuzea şi Sorin DespoT.

Cu siguranţă a fost ceva diferit faţă de lansarea precedentă. Au fost invitaţi mai mulţi autori, s-a citit într-o formă pe care nu o pot numi ordonată, dar total diferită de haosul precedent. Sorin Despot merită felicitat pentru că a fost mediatorul perfect public-autori(un om pe cît de masiv pe atît de ludic) iar Dragoş felicitat pentru că a reuşit să modereze şi tempereze autorii(pe cît de elitist pe atît de emoţionat iar uneori chiar emoţionant). Discuţiile au fost la un alt nivel, deşi au fost momente de derizoriu, discuţii filosofice despre coperta volumului etc.

M-am bucurat să văd din nou mulţi oameni şi îmi permit să presupun că au fost chiar şi oameni noi, care nu au auzit de antologie pînă ieri.Felicitări lui Andrei Ruse, omul a arătat că se poate:).

Share/Save

Poezie: Se aude tot mai tare un ticăit

Gabi Macovei — Thu, 04 Feb 2010 16:05:20 +0000

Se aude tot mai tare un ticăit,

probabil vreo bombă prin apropiere.

Şi dacă da,

mă gîndesc plin de frică la ce s-ar putea întâmpla.

Am putea sări în aer într-un moment,

carnea s-ar amesteca

şi nimeni nu ne-ar mai recunoaşte.

Am atîrna ca nişte haine,

dezordonaţi aruncaţi pe trotuare.

Am deveni un om imens,

mare de mîini, mare de ochi.

Se aude tot mai tare un ticăit,

probabil vreo inimă prin apropiere.

Share/Save

Dimineaţa cu un prieten

Gabi Macovei — Thu, 04 Feb 2010 09:21:15 +0000

Eram într-o dimineaţă cu Paul. Sau nu mai ştiu dacă era dimineaţă, petrecusem multe ore stînd de vorbă şi la televizor se succedaseră programele de noapte, programele matinale, ştirile de prînz, filmul de seară, emisiunea stupidă de la amiază pe care o sărisem pentru că ne hotărîsem să tragem cu praştiile în porumbei speriaţi de blocuri şi de taximetrişti plini de angoasă . Aşa zic eu, tragem. De fapt nu am tras cu nimic în nimeni, cel mult am tras de noi, fiecare, să tragem aer în piept şi apoi unul în celălalt cu vorbe. Dar pentru că vorbele ies din gură asemenea unor pietricele cărora le imprimăm viteză supersonică, spun că celălalt devine pescăruş sau porumbel ieftin.

Eram cu Paul şi nu mai ştiu ce perioadă a zilei era. Ne înconjurau ceşti de cafea iar el avea în faţa picioarelor strînse turceşte sub trupul acoperit de o cămăşă neagră, ultima ceaşcă de cafea. Pe marginile ei, zaţul uscat se transformase într-o peliculă de praf maroniu pe care îl suspectam a fi şi amărui, atît de fin încât mi-a fost frică să mă gîndesc la el. Parcă se topise o peliculă de bunătate scursă peste marginile lumii lui. Eu beam lapte bătut, acru şi compact. Pasta albă care se prăvălea peste o limbă înzestrată cu întreaga diversitate a porilor senzitivi. Puteam să adorm, puteam să deschis geamul de la bucătărie dar se întâmpla o circulaţie a aerului în acel moment al zilei pe care nu îl pot identifica încât nu voiam să fiu cel care se ridică în picioare şi opreşte orbitarea atomilor. Stăteam aruncat pe un colţ de canapea şi încercam să îmi amintesc momentul în care l-am cunoscut pe omul care stă în faţa mea şi sub ce haine s-au ascuns cei cinci ani pe care i-am petrecut atît de ciudat încât cafeaua a rămas mereu cu acelaşi gust, eu nu mi-am schimbat obiceiul de a nu bea cafea, el şi-a schimbat de cîteva ori culoarea cămăşilor, în definitiv unde s-au ascuns cei cinci ani în care niciunul dintre noi nu s-a schimbat.

La un moment dat, din pereţi a ţîşnit muzica. Putea să fie lumină, ar fi ridicat momentul în care doi prieteni îşi vorbesc pe limba sufletului la rang de revelaţie, am fi făcut cel puţin schimb de ceşti, aş fi atins pelicula aia de bunătate revărsată peste ceaşca uscată, dar nu a fost. A fost o melodie de război, paşi care loveau sacadat într-o podea, într-un plafon, într-un covor şi izbeau uşi în urma lor. Era un copil care ieşea pe uşă. Se făcuse dimineaţă, într-adevăr. Dar care dimineaţă era, dimineaţa în care ne întâlnisem sau care dintre celelalte?

Share/Save

Carte: Poșta – Charles Bukowski

Gabi Macovei — Wed, 03 Feb 2010 10:58:29 +0000

În timp ce o citeam cineva mi-a spus despre cărțile lui Bukowski că sunt toate la fel. Pe la mijlocul romanului am avut senzația că fiecare pagină e la fel. Un roman atît de simplu, ușor și banal încât l-am citit în 2 zile de metrou Basarab-Obor și retur.

Poate că așteptările mele din partea cărților sunt nepotrivite, dar m-am educat să cer așa cum m-am educat să ofer iar Bukowski nu mi-a oferit nimic. Nu mi-a oferit o poveste care să mă provoace, nu mi-a oferit un vocabular pe care să îl admir, nu mi-a oferit nimic din lucrurile și ideile obișnuite ale unei cărți. Dacă ar fi fost un film, l-aș fi oprit după prima jumătate de oră.

Poșta e un film ieftin, o carte pe care o facă poștă despre viața unui om care se face singur poștă.

Share/Save

Un joc cu adrenalina

Gabi Macovei — Wed, 03 Feb 2010 08:21:00 +0000

La un moment dat m-am gîndit că am putea să îi înecăm; să devenim apă cu toţii şi să facem călătorii din metrouri să înoate. Dar aveau bagaje şi genţi. Era momentul ăla în care ajuns la maximum de excitaţie nervoasă. Pe mine mă atrag oamenii care refuză cărţile, mmmm….îmi place să scormonesc în sufletul, glasul, ochii lor după o rădăcină de care să mă prind şi care să mă salveze de la a cădea în gol. Îmi place provocarea, îmi place să aud povestea pe care omul meu, căruia îi ofer o carte, o poartă în el şi nu îşi dă seama de ea decît atunci cînd este pus faţă în faţă cu neprevăzutul, cu o persoană pe care nu o cunoaşte, cu o carte despre care nu are habar.

Lecturi Urbane a fost pentru mine, aseară, o joc cu adrenalina. Am răsturnat cîteva ghivece cu flori în capetele unor oameni care fie uitaseră fie voiau să se ascundă de ghivecele mele.(Nu o luați literal, vreau doar să spun că am împărțit cărți)

Share/Save

Scena în care eu sunt tu

Gabi Macovei — Mon, 01 Feb 2010 21:36:46 +0000

Ştii scena asta. Nu cred că nu o ştii dacă îmi spui că stai în Bucureşti. Dacă într-adevăr nu o ştii, atunci eu sau tu, nu, cu siguranţă nu eu, deci tu ai o problemă. E frig şi e noapte. E 1 februarie şi te joci cu gîndul că frigul orei 2300 poate fi o caracteristică socială, tînăr, poet, pînă în 30 de ani, fără obligaţii deci fără viitor luminos, care îşi respectă prietenii şi familia şi care îşi schimbă locul de muncă în momentul în care simte că nu mai are nimic de învăţat din locul ăla. Ştii scena asta, o joci şi tu. În momentul ăsta intră în acţiune senzorii sociali şi îmi doresc să dau un link către imaginea pe care nu o văd bine. Stop cadru, maşini oprite la semafor, stop cadru pe maşina de dezăpezit, nu mai cade sare. Stop cadru pe femeia care se învârte de frig 2 metri mai încolo. Stop cadru, un şofer de taxi coboară geamul cîteva degete şi fumul de ţigară iese.

Stau pe peronul de tramvai din Victoriei, aşteptînd un 45 gol şi călduros. Citesc manuscrisul primului roman al unui prieten şi îi detectez adolescenţa care strigă prin fiecare cuvînt după atenţie. Sunt aici, eu sunt! Asta e tot ce contează pentru voi! Şi frigul face paginile grele. Apoi mă uit către Buzeşti şi cînd văd coloana de lumini care străjuieşte şoseaua asta(le spune becuri cocoţate pe stîlpi) îmi dau seama că frame-ul vîrstei mele începe să se accentueze. Sau vîrsta frameului meu. Nu mai văd bine. Văd toată distanţa asta în ceaţă şi mi-e frică. Îmi e frică pentru că momentul ăsta îmi spune de fapt că eu am dispărut din mine. Eu, cel care vedeam toate detaliile la depărtări pe care alţii nici nu le intuiau am devenit eu care văd la 50 de metri în ceaţă.

Ştii scena asta. Ai o revelaţie şi parcă pe fondul momentului, seară, beznă, taximetrişti opriţi la stop, frig, citind manuscrisul unui prieten sună un telefon mobil…POD-Addicted. Nu ştiu cine, nu văd bine. Telefonul sau tramvaiul.

Share/Save

La cenaclu

Gabi Macovei — Mon, 01 Feb 2010 10:55:37 +0000

Vă invit diseară la cenaclul Recitiri. Am găsit zilele trecute trei poezii care m-au amuzat. Aşa că m-am hotărît să le recitesc. Va fi un experiment al memoriei. Deci dacă vreţi să vedeţi şi să auziţi ce înseamnă un bust ecvestru, o cea mai frumoasă poezie de aşteptare şi un psalm urban, vă aştept diseară de la ora 1900 la Absinteria Sixtină.

Share/Save