Notă de jurnal: Pîrtia, Lama, București
Am primit cu indiferență vestea că voi avea o după-masă de duminică liberă. Aveam să mi-o păstrez liberă indiferent de celelalte idei, deci persoane și hotărîrile lor. Am mîncat și am citit, am ascultat muzică și m-am jucat, am vorbit la telefon și am urmărit mișcările de dezăpezire care aveau loc în curte dar undeva în jurul orei 1400, am hotărît că trebuie să urc la cota decisivă a zilei și să atac dealul din Tineretului cu placa. Am tras mult de mine, am tras de pantaloni, am tras de izmene(Da! Bărbați! Purtați izmene!) și am pornit către centrul orașului. Eu stau aici(Zoom out, e Șoseaua Chitilei), asta înseamnă că de aici pînă acolo pot să citesc o carte întreagă sau pot să învăț un curs pentru examenul de marți. Prima lecție a zilei a fost că zăpada de la geam nu e tot una cu zăpada de pe șosele. Căderile de zapădă de pe șosele cîștigă detașat la viteză de coborîre, randament și viteza vîntului. E trist să ieși singur cu placa dar mizam pe faptul că voi găsi cîțiva rideri cu care să mă simt bine pe Tineretului. Erau cinci. Înfruntau cu stoicism vîntul care bătea în vîrful ăla de deal fără milă, bătea de parcă voia să dărîme blocurile de la Eroii Revoluției. Știe cineva dacă s-a raportat vreo implozie de bloc în zona respectivă?
Partea frumoasă cînd sunt puțini rideri e că e loc pentru toți, de cîte ori vrea fiecare. Eu am vrut de vreo 20 de ori și de vreo 15 ori pe kicker. Zic eu că pentru prima dată pe kicker m-am descurcat admirabil(între noi fie vorba, am dat și un nose-grab, dar lejer). A fost magnific! În timp ce plecam am dat de niște copii drăguți cu care m-am tăvălit prin zăpadă cum nu m-am tăvălit toată iarna la un loc( credits go to Oana&Sandra și echipa Let`s do it, Romania!).
După ce am coborît din tramvai am pornit pe jos, pe marginea șoselei, către strada mea. Asta pentru că trotuarele erau imposibil de folosit, toată zăpada de pe șosea era aruncată acolo. Mergeam pe partea stîngă a șoselei cu vîntul în față și capul aplecat, din cînd în cînd ridicam privirea să văd ce apare, mașinile circulau aproape de mijlocul șoselei, cît mai departe de ”trotuare”. Traficul era oricum foarte lejer. La un moment dat, am ridicat capul și am văzut în fața mea un utilaj de dezăpezire cunoscut în termeni populari ca lamă.(să tot fi fost vreo 10 metri între mine și ea dar ce contează?) Lamele de obicei merg foarte repede și aruncă multă zapadă, cum era și cazul celei de față. Singura problemă e că lama nu a vrut să mă ocolească nici să claxoneze, deci nu a vrut să mă avertizeze. Am sărit în zăpada din stînga în timp ce lama arunca un val de cod roșu de zăpadă peste mine. Viu deci! Am reușit! Să mulțumesc pe această cale Administrației Domeniului Public și Primăriei Sectorului 1 pentru că au înființat trotuarele care salvează vieți. În alți termeni, am avut o duminică fantastică, fantastique!
