Poezie: Umbra unor camarazi de arme
Eu sunt poetul camarazilor mei de război.
Aceşti camarazi care luptă
pentru o cauză neatinsă şi nevăzută.
O cauză ca o ploaie de meteoriţi sau ca vîntul.
La mine vine fiecare cu răul său, cu binele
cu tot ce vor sa facă şi nu au făcut niciodată.
În mine se adună, precum într-un preot,
ca la descoperirea unui nou continent
păcate şi bocanci, sudoare şi poze cu fraţi.
Niciunul însă nu vine cu dragostea lui,
niciunul nu îşi aduce norocul, puful din sîn.
Dragostea, stîlp în noroiul din tranşee.
Eu sunt atît de plin de ei,
atît de mult şi bine împărţit.
Carnea mea parcelată pentru sufletele lor,
suflete pe care ei nu le cunosc,
încât într-o zi m-am refugiat într-o umbră
pe care de-atunci o trag după mine
şi pe care nu o mai consider umbra unui poet
ci singura umbră a unor camarazi de arme.
ti-am zis vreodata ca-mi plac poeziile tale? imi plac :)
Intr-o zi vei afla ca dragostea inseamna sa ceri mai mult decat sa dai.
offtopic, sa-ti fie de bine noul look!
ionut – multumesc
sam – sunt sigur ca sunt multe lucruri despre dragoste pe care nu le cunosc
dragos – allrighty!
are ceva din alonja tânărului Geo Dumitrescu, dar uneori expresia îţi scapă din mână, parcă nu vrei să fii mai riguros, să struneşti mai bine versurile. altfel e bine, coerent, vizual, puternic. poate puţin cam prea cazon
imi asum cazonismul. l-am vrut. multumesc pentru sfaturi, though